Casa de Avocatură Murray Flynn Solicitors are o experiență de peste 30 de ani, timp în care a ajutat mii de angajați să primească compensații* pentru vătămările survenite în urma unor accidente* ce s-au întâmplat la locul de muncă.
Este important de știut că Legislația Irlandeză impune o obligație legală asupra angajatorilor de a oferi un sistem bun de lucru şi un loc sigur de muncă, un echipament corespunzător pentru sarcinile atribuite angajaților. Legea din 2005 cu privire la Protecția Muncii se referă nu doar la angajații cu norma întreagă, ci şi la cei angajați prin agenție.
Adesea, angajații se rănesc la locul de muncă atunci când ridică sau transportă încărcături, sau poate pentru că au alunecat, s-au împiedicat, echipamentul a fost defect, nu li s-a oferit instructaj, li s-a dat sarcini prea multe, nu s-au implementat sau aplicat măsurile de protecție a muncii.
In funcție de tipul de muncă pe care îl facem, riscul de a ne răni poate fi diferit. De exemplu, munca în fabrică, pe șantier, în fabrici de procesare a cărnii poate avea un risc mai mare de accidente*. Însă, există posibilitatea ca accidentele* să aibă loc şi în mediile de lucru mai sigure, cum ar fi magazine sau birouri